Debut in Romania

Debutul în România a ramurii sportive Kaiac-Canoe

Caracterul distractiv va rămâne dominant multă vreme, cel sportiv apărând după alte câteva decenii. Când anume, este mai greu de precizat. Un punct de reper ar putea fi înfiinţarea Comisiei Naţionale de Canotaj ( 1912 ) , dar documentele vremii ne arată că ea se desfiinţează după numai doi ani din lipsă de activitate. Presa sportivă inserează dupa 1922 ştiri care atestă existenţa unor centre de sporturi nautice la Bucureşti, Timişoara, Arad, Brăila, Galaţi, Constanţa.
Etapa începuturilor – dupa cum se vede destul de firave, cunoscând mari întreruperi şi zone limitate de răspândire – este, în fine, marcată de organizarea primelor campionate naţionale, în 1932, şi de participarea unui echipaj românesc la “europenele” de la Budapesta.
Istoria kaiacului românesc este şi mai nouă, mărturii despre practicarea sa organizată, sub forma unor campionate – şi acestea, însă, doar la câteva probe cu extrem de puţini participanţi – datând din anii 1934 – 1935.

În ceea ce priveşte canoea, această ramură a sporturilor nautice apare pentru prima oara abia in 1942, an în care au loc la Bucureşti câteva asemena concursuri. Cam în aceaşi perioadă se înfiripa şi activitatea în cele două-trei centre de iachting.
Schimbările fundamentale, în conţinut şi formă, au avut loc abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, când sportul a inceput într-adevar să câştige o largă răspandire şi popularitate, devenind accesibil maselor de cetăteni, din toate colţurile ţării. În contextul acestor esenţiale înnoiri, sporturile nautice şi-au aflat “albia “adevaratei lor dezvoltări cucerind o mare audienţă în rândul tineretului, mărindu-şi necontenit numărul cluburilor si al secţiilor de canotaj, kaiac-canoe şi iachting, dezvăluindu-şi frumuseţiile si virtuţiile.

În aceşti ani a început şi drumul afirmării pe plan internaţional ale cărei principale etape ne propunem să le evocam.

Prima Medalie:
Nu a avut nici stralucirea aurului nici cea a argintului, dar, atunci, în vara fierbinte a lui 1954, când Mircea Anastasescu urca – e drept, doar pe treapta a treia a podiumului de la Macon si marele Frederickoson îl felicita sincer pentru dârzenia de care daduse dovada kaiacul românesc, a înregistrat prima sa biruinţă.

La Melbourne, pentru prima oara în istoria acestui sport, trei canoişti români au caştigat titlul olimpic, cucerind odată cu medaliile de aur, aplauzele spectatorilor, stima si preţuirea specialiştilor de peste hotare. A învins atunci, Leon Rotman – campionul absolut al probei de simplu ( 1000 şi 10.000 de metri ), stabilind – cu cele doua titluri cucerite la o singura ediţie a Jocurilor Olimpice – un record incă neegalat in sportul românesc. Tot atunci a învins şi echipajul de dublu format din Simion Ismailciuc si Dumitru Alexe, câştigător al probei de viteză.

Un alt moment remarcabil în foarte tânăra istorie a kaiacului si canoei româneşti îl prilejuieşte disputarea Campionatelor Europene din 1957. Atunci în frumosul oraş flamand Gand, canoiştii Simion Ismailciuc şi Dumitru Alexe cuceresc – în proba de 10 km – primul titlu continental. Locul trei şi medalia de bronz sunt cucerite de alti doi reprezentanţi ai României – talentaţii canoisti Ichim Lipalit şi Lavrente Calinov. N-a lipsit mult ca Ismailciuc şi Alexe să-şi reediteze performanţa şi în cursa de viteza. O singura zecime de secunda a decis ca victoria să fie de partea sportivilor sovietici, aşa încât adăugau palmaresului “doar ” o medalie de argint.

Ediţia 1968 a Campionatelor Mondiale a adus, în cele din urmă, mari satisfacţii sportului românesc. Ismailciuc şi Alexe, campioni olimpici şi europeni, au cucerit şi primul titlu de campioni ai lumii din istoria canoei românesti. De altfel, întrecerile de la Praga au reliefat valoarea deosebită a canoiştilor din echipa României. În afara campionilor – pe lista medaliaţilor şi-au înscris atunci numele Achim Sidorov, Lavrente Calinov şi Nichifor Tarara.

Olimpiada Mexicană un alt moment însemnat pe care îl consemnăm cu satisfacţie. Numele lui Serghei Covaliov era atunci cunoscut pe plan internaţional. Cel al partenerului sau de echipaj – Ivan Patzaichin – nu spunea, însă, aproape nimic specialiştilor de peste hotare. Era firesc. Ivan Patzaichin, una din marile descoperiri ale antrenorilor români, practica sportul canoei de un an şi ceva, fiind, la ora startului olimpic înca junior. La Xochimilco, pe lângă titlul cucerit de canoiştii Ivan Patzaichin şi Covaliov, echipa României mai obţine o preţioasă medalie de argint în proba K4 – 1000 m si una de bronz în întrecerea feminina la K1 – 500 de m.

Aşadar : 4 titluri olimpice, 3 locuri 2, 5 locuri 3.
Rezultatele bune nu se opresc însă aici, canoiştii români obţinând rezultate de excepţie şi în multe alte ţări ale lumii.